tractari auto in Bucuresti

Ultimii ani au fost cei in care specialistii in cercetare au investit foarte mult timp, dar si resurse financiare, in studii experimentale menite sa descopere cele mai sigure conditii de conducere. S-a constatat ca accidentele fatale au loc, de cele mai multe ori, in curbe sau drumuri serpuite. Privind la aceste studii, atentia soferilor trebuie indrepata catre pedale si volan pentru a preveni experientele nedorite. Drumurile serpuite sunt atat de periculoase pentru ca vizibilitatea este redusa, iar regulile de circulatie din acest sector de drum sunt putin respectate de catre soferi. Evident ca nimeni nu-si doreste sa aiba accident sau sa accidenteze alti participanti la trafic, insa impulsul de moment de a apasa pedala acceleratiei este mai puternic decat constiinta. Totusi atentia ar trebui indreptata catre cateva reguli de baza:

Vizibilitatea si controlul volanului sunt mult diminuate din cauza ca drumul nu este drept. Viteza excesiva este, de cele mai multe ori principala cauza a accidentelor pe drum serpuit.

De obicei curbele sunt semnalizate corespunzator mult inainte a ajunge efectiv in curba. Acest lucru se intampla tocmai pentru ca soferul sa aiba timp sa-si adapteze viteza conditiilor de drum. Degeaba se reduce viteza in curba, acest lucru se face inainte de curba, pentru a putea trece in siguranta. La iesirea din curba puteti accelera putin pentru a reda puterea motorului, insa urmariti semnele de circulatie pentru a sti cand sa o recâduceti din nou.

Drumul este prevazut cu o linie centrala care delimiteaza benzile de circulatie, in curba tendinta este aceea de a depasi aceasta limita vizibila. Se recomanda o apropiere usoara de axul drumului pentru o mai buna vizibilitate, insa niciodata rularea pe contrasens.

Fie ca sunteti pe drum drept sau in curba, pe carosabil umed sau uscat, problemele tehnice pot aparea, de aceea este bine sa aveti in agenda telefonului un numar de telefon al unei firme de  tractari auto non-stop.  Alo Tractari, www.alotractari.ro, este o fima specializata in servicii de tractari auto in Bucuresti, dar si in afara capitalei. Odata apeland, in scurt timp o echipa bine dotata va ajunge in locul in care va aflati pentru a remedia problema.

martie 17, 2017
Alo Tractari

Curbele nu mai sunt o problema!

Ultimii ani au fost cei in care specialistii in cercetare au investit foarte mult timp, dar si resurse financiare, in studii experimentale menite sa descopere cele […]